Publicat pe Lasă un comentariu

Adrian Veștea, sfătuit de președintele Iohannis să continue demersurile pentru noul guvern

Adrian Veștea, premier desemnat, la o conferință de presă.

Premierul desemnat Adrian Veștea a confirmat că s-a întâlnit marți cu președintele Klaus Iohannis, declarând că șeful statului l-a încurajat să continue demersurile pentru învestirea noului guvern, relateaza digi24.ro. Veștea a subliniat că nu intenționează să-și depună mandatul și a făcut apel la parlamentari să susțină viitorul Executiv.

Întrebat dacă s-a gândit să-și depună mandatul, Adrian Veștea a răspuns: „Nu am intenționat să-mi depun mandatul, ei se gândeau cum reacționez eu. Eu sunt un om puternic, nu am rezerve și dacă am pornit pe un drum, cred că e normal să merg până la capăt”.

Veștea a arătat că președintele i-a dat impresia că îl susține până la capăt și l-a sfătuit să rămână implicat în procesul de formare a guvernului. „Cu siguranță, prin apelul pe care-l facem la toți cei care sunt astăzi în Parlamentul României și vor să dea dovadă de responsabilitate și pot trece peste anumite orgolii sau reguli create de anumiți lideri de partid, eu îi aștept să voteze acest guvern”, a declarat premierul desemnat.

Premierul desemnat a mai afirmat că a primit din partea președintelui „un mandat pe perioadă nedeterminată”. Acesta a precizat că vor exista evaluări periodice, dar că mandatul primit nu este limitat în timp. „Asta nu înseamnă că nu ar trebui să se facă trimestrial, semestrial, evaluări în care noi avem anumite ținte. Și-mi doresc ca acest lucru să se întâmple nu doar la nivelul prim-ministrului, ci chiar și la nivelul miniștrilor”, a adăugat Veștea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *