Cântăreața britanică Bonnie Tyler a ieșit din coma indusă medical, în care a fost plasată acum cinci săptămâni, relateaza digi24.ro. Anunțul a fost făcut de impresarii artistei într-un comunicat, conform DPA.
Deși nu mai este în comă, Bonnie Tyler rămâne în continuare grav bolnavă și este tratată în unitatea de terapie intensivă a unui spital din Portugalia. Medicii care o îngrijesc sunt încrezători în recuperarea sa, însă procesul va dura o perioadă.
Din cauza stării sale de sănătate, managementul artistei a anunțat anularea sau amânarea tuturor concertelor programate pentru vara aceasta, până la sfârșitul lunii august. Există speranțe ca spectacolele de la finalul anului să se desfășoare conform planificării.
Bonnie Tyler a suferit o intervenție chirurgicală intestinală la un spital din Faro, Portugalia, la sfârșitul lunii aprilie. O săptămână mai târziu, starea sa s-a deteriorat, determinând medicii să o plaseze în comă indusă.