Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit un nou termen pentru reluarea dezbaterilor în dosarul în care Călin Georgescu, Horațiu Potra și alți apropiați ai acestora sunt judecați pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, relateaza digi24.ro. Noul termen fixat este 29 iunie 2026, ora 13:00. Decizia vine după ce completul de judecată a fost modificat, ca urmare a admiterii unei cereri de abținere formulate de unul dintre judecători.
Dosarul se află în prezent în etapa de cameră preliminară, iar judecătorii de la instanța supremă urmează să se pronunțe asupra legalității rechizitoriului întocmit de Parchetul General. Curtea de Apel București a decis pe 2 aprilie că rechizitoriul este legal, marcând astfel începutul judecății în primă instanță.
Acest caz a ajuns pe masa judecătorilor de la Înalta Curte încă din luna aprilie. Termenul din 19 iunie a fost al treilea termen consecutiv pentru care a fost amânată pronunțarea, în contextul schimbării componenței completului de judecată.
În acest dosar, Călin Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false. Horațiu Potra este judecat pentru tentativă la infracțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a materiilor explozive și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și un grup de mercenari au fost opriți în trafic în decembrie 2024, în timp ce se deplasau spre București. Procurorii susțin că aceștia aveau asupra lor materiale pirotehnice de mare putere și obiecte periculoase, pregătindu-se pentru o operațiune paramilitară de destabilizare națională.
Conform actului de acuzare, Călin Georgescu și Horațiu Potra ar fi pus la cale un plan pentru a deturna un protest de susținere a fostului candidat la prezidențiale, programat pentru 8 decembrie 2024. Întâlnirea premergătoare, desfășurată pe 7 decembrie 2024 la un centru de echitație din Ilfov, ar fi avut ca scop crearea unui „climat de teroare” și „haos și nesiguranță” în cadrul protestului, folosind participanții ca „masă de manevră” pentru acțiuni subversive.