
Un bărbat de 64 de ani a fost arestat în Elche, Spania, după ce și-a uitat telefonul mobil într-o locuință pe care o jefuise. Incidentul bizar a culminat cu apelul telefonic al hoțului la propriul număr pentru a solicita recuperarea aparatului, fără să realizeze că vorbea cu polițiștii, relateaza stirileprotv.ro.
Faptele au avut loc în primele ore ale zilei de 25 iunie. Proprietarul locuinței a alertat poliția după ce a constatat că ușa de la intrare fusese spartă, iar din interior lipseau o bicicletă evaluată la aproximativ 1.500 de euro și mai multe mașinuțe de colecție. Victima observase în casă un telefon mobil care nu îi aparținea.
Agenții de poliție din Elche s-au deplasat la domiciliu și au confirmat pagubele produse la ușa de acces. Ulterior, în timp ce se aflau în locuință, polițiștii și proprietarul au observat că telefonul mobil găsit în casă primea apeluri. La preluarea apelului, un bărbat a susținut că suna de pe telefonul unei femei întâlnite pe stradă și că nu își amintea unde își pierduse propriul aparat, dorind să stabilească o întâlnire pentru recuperare.
Fără să bănuiască că interlocutorii săi erau polițiști, bărbatul a acceptat să se întâlnească într-o piață pentru a-și recupera telefonul. La fața locului, acesta a fost surprins de polițiști și de victimă, stând pe o bancă și având asupra sa o sacoșă galbenă ce conținea mașinuțele de colecție furate.
Subiectul, care are antecedente penale și este originar din Orihuela, dar locuiește în Elche, a recunoscut că a pătruns în locuință împreună cu fratele său, unde se afla și bicicleta furată. Acesta nu a putut oferi însă informații despre locația fratelui său, care este considerat complice. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar autoritățile continuă căutările pentru localizarea fratelui său.








